Argintul coloidal

Un comentariu despre informaţiile publice

La sfârşitul anilor nouăzeci, în spaţiul germanofon a început să se vorbească din nou despre argintul coloidal, după ce în America a fost deja cunoscut publicului cel puţin din anii optzeci sau chiar mai de demult.
În special terapeutului Uwe Reinelt (Hp Uwe Reinelt “Antibiotic terapeutic natural universal”, Paracelsus Report, DHV; Naturheilpraxis 10/99) i se datorează faptul că a relansat preocuparea pentru antibioticul alternativ. Probabil la momentul oportun, deoarece rezistenţa la antibiotice a atins între timp dimensiuni ameninţătoare.
Medicii avertizează împotriva pericolului crescut datorită bacteriilor rezistente la antibiotice. În anul 2005 erau deja infectate aproximativ trei milioane de europeni cu germeni împotriva cărora antibioticele uzuale pur şi simplu nu-şi mai făceau efectul.
50.000 (!) dintre ei au murit din acest motiv. Iată ce informează revista de tehnologie Technology Review în ediţia sa din 04/07 (heise online din 30.03.2007: Medicii avertizează împotriva erei post-antibiotice“; blog pe teme de sănătate).
De notat că această informaţie se referă doar la rezistenţa produsă de antibiotice!
Dacă se adună toate medicamentele, atunci numai în Germania obţinem 16.000 (!) de decese anuale datorită efectelor secundare („Cartelul farmaceutic“, Frontal 21 la ZDF la 09.12.2008)!
Consumul de antibiotice în Germania se ridică deja la peste 1000 de tone pe an (domeniul de medicină umană şi veterinară la un loc) şi a costat în anul 2007 doar în domeniul medicinei umane peste 800 milioane EUR! Iar tendinţa este în creştere (GERMAP 2008, Oficiul federal pentru protecţia consumatorului şi siguranţa alimentelor).
Căutarea febrilă după alternative nu a condus până în prezent la rezultate semnificative, în schimb efectele de rezistenţă cresc într-o măsură îngrijorătoare (Spiegel Online, 22.03.2007 “Cercetătorii se tem de agenţi rezistenţi de ciumă“; RP ONLINE, 02.03.2004 „Creştere alarmantă a deceselor datorită bacteriilor rezistente“; Institutul Robert Koch, 16.03.2004 „Ziua mondială a tuberculozei 2004: dezvoltare îngrijorătoare a rezistenţei“).
Ţinând cont de faptul că doar în Germania se prescriu anual antibiotice pentru mai multe miliarde de EUR (domeniul de medicină umană şi veterinară la un loc, vezi GERMAP 2008), este de înţeles de ce nu există niciun fel de interes din partea industriei farmaceutice pentru argintul coloidal, cu preţ deosebit de avantajos, dar fără posibilitate de comercializare industrială.
Dimpotrivă: după ce a fost ignorat la început, a început să fie combătut vehement după ce a ajuns încetul cu încetul în atenţia publicului.
În acest scop se trece chiar şi peste cadavre – căci, cum se poate numi altfel faptul că se ignoră pur şi simplu 50.000 de decese anual în Europa din cauza rezistenţei la antibiotice (vezi mai sus) -, însă se ascunde un remediu alternativ care îşi merită cu prisosinţă acest nume. Şi îi înspăimântă pe oameni cu presupuse efecte secundare, care, dacă ar exista într-adevăr, ar fi complet neglijabile în comparaţie cu cele ale antibioticelor.

Comparaţie
Aşa-zişii adversari ai argintului coloidal îl evaluează în mod sistematic dintr-o singură perspectivă. Pentru că acesta este însă privit, de regulă, ca o alternativă la antibiotice, ar trebui ca, în special la descrierea dezavantajelor (aşa cum se obişnuieşte), acestea să fie comparate cu cele ale antibioticelor! Cu bună ştiinţă se omite în mod sistematic tocmai acest lucru. Discreditarea argintului coloidal se face, aşadar, metodic!

Confuzie
Tocmai pe pagini de internet precum Wikipedia şi în nenumărate forumuri de discuţii se încearcă o convingere a celor interesaţi că argintul coloidal nu poate avea efecte şi că, pe de altă parte, ar fi foarte periculos.
În special despre Wikipedia puţini ştiu că acolo poate să scrie oricine ce vrea. Astfel, la rubrica „argint coloidal“ s-au efectuat deja mai multe sute de modificări (!), de regulă de către aceeaşi oameni (Süddeutsche Zeitung nr. 80: Autorul american Nicholson Baker despre aventurile sale în lumea Wikipedia).
O punere la punct nu şi-ar avea rostul acolo, pentru că, în ziua următoare, ar dispărea deja.
Dar conţinuturile pot fi comentate aici. Puteţi urma linkurile de mai jos pentru a avea o analiză comparativă şi critică a diferitelor opinii cu privire la folosirea argintului coloidal.

 

Wikipedia:
Argintul coloidal înseamnă fie dispersii lichide de argint elementar, fie combinaţii de argint greu solubile (Wikipedia, 01.11.08, la noţiunea de căutare „argint coloidal“ ).

Chiar din acest loc, cunoştinţele de specialitate par a nu mai avea niciun rol.
Compuşii argintului sunt, aşa cum spune deja numele, combinaţii ale argintului cu alte substanţe. Normal că acestea au complet alte proprietăţi decât argintul metalic.
Astfel de compuşi sunt de exemplu sărurile de argint, precum bromura de argint ((AgBr) care se utilizează ca material fotosensibil în fotografie) sau iodura de argint ((AgI) care se pulverizează împreună cu acetonă în atmosferă pentru a preveni ploaia sau formarea boabelor mari de grindină) – ce au aşadar acestea de-a face cu argintul elementar?
Chiar nu cunosc autorii articolelor de la Wikipedia această diferenţă? Atunci probabil nu le sunt familiare nici deosebirile dintre apă şi hidrogen, sodiu şi clorură de sodiu etc.!
Sau se încurcă aici cu bună ştiinţă lucrurile, pentru a crea cât mai multă confuzie?
Această întrebare chiar se impune cu insistenţă.
Regretabil este doar că această eroare se regăseşte şi la J. Pies (şi la alte surse serioase), ceea ce însă nu schimbă cu nimic faptul că este vorba de o greşeală (Josef Pies, Uwe Reinelt: „Argintul coloidal“, pag. 10, – Oare conţopiştii de la Wikipedia au copiat aici pur şi simplu, în lipsa cunoştinţelor de specialitate?).

Wikipedia:
Dimensiunile particulelor se situează între 1 şi 100 nm şi nu sunt vizibile nici cu ochiul liber şi nici cu un microscop optic.

De ce dimensiunea particulelor ajunge doar până la 100 nm la argintul coloidal? Tot la Wikipedia se poate citi faptul că dimensiunile particulelor la dispersiile coloidale ajung până la 1 µm (= 1000 nm) (Wikipedia, 06.11.2008, la noţiunea de căutare „dispersie“ (chimie)). Asta ar fi chiar de zece ori mai mare. Ce este totuşi corect? Sau iar s-a copiat de undeva?

Wikipedia:
Argintul coloidal are capacitatea de a inactiva în epruvetă (in-vitro) bacteriile, virusurile şi ciupercile sensibile la argint după un timp de acţiune suficient de lung, precum şi la o concentraţie de argint suficient de mare. În cazul unei concentraţii foarte mari se poate produce şi distrugerea anumitor agenţi. Cantităţile mici de cationi de argint au un efect nociv asupra celulelor vii şi pot perturba metabolismul anumitor bacterii. Efectul antimicrobian indus de ionii de argint se manifestă cel mai rapid dacă suprafaţa de acţiune este foarte mare, ceea ce este cazul la coloizii de argint. Acest mecanism de acţiune denumit şi efect oligodinamic nu este propriu doar argintului, ci poate fi observat şi la alte metale (de ex. la mercur, cupru, staniu, fier, bismut şi aur). Bacteriile prezintă o sensibilitate diferită la argint. La anumite cercetări in-vitro a trebuit aleasă pentru anumiţi agenţi o concentraţie toxică de 1.400 ppm (= 1,4 g/l) pentru a obţine un efect, la alţii au fost suficiente concentraţii relativ mici. Cele mai mari concentraţii de argint care au fost tolerate de bacteriile rezistente s-au ridicat la 10.000 ppm (= 10 g/l). (Wikipedia, 01.11.08, la noţiunea de căutare „argint coloidal“, „Utilizarea ca mijloc antiinfecţios“)

Bagatelizarea tipică fără a menţiona date concrete (… capacitatea de a inactiva în epruvetă (in-vitro) bacteriile, virusurile şi ciupercile sensibile la argint după un timp de acţiune suficient de lung, precum şi la o concentraţie de argint suficient de mare) este deosebit de şubredă şi bineînţeles că dezorientează cititorul în privinţa efectului real al argintului coloidal.
Faptul că, între timp, există mii de aplicaţii în medicină şi tehnică bazată pe efectul antimicrobian puternic şi, în special, constant este bineînţeles ignorat în totalitate (în niciun caz nu trebuie să se creeze astfel impresia că putem fi de acord cu utilizarea crescândă şi necontrolată a argintului!).

Un exemplu în acest sens:
La Birmingham Young University au putut fi distruse în cadrul unei cercetări toate bacteriile (W. Jenkner „Co’med“ nr. 1/2004, pag. 89 şi urm, Staphylococcus aureus, Shigella boydii, Almonella arizonae, Escherichia coli, Haemophilus influenzae, Enterobacter aerogenes, Enterobacter cloacae, Klebsiella pneunomiae, Klebsiella ozaenae, Pseudomonas eruginosa, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus pyogenes) cu o concentraţie deosebit de redusă de 2,5 până la 5 ppm (W. Jenkner „Co’med“ nr. 1/2004, pag. 89 şi urm.)!
Datorită faptului că majoritatea textelor de pe internet nu sunt citite în totalitate, ci sunt doar parcurse în grabă, numere precum 10.000 ppm generează un „efect-AHA“, indiferent de unde provine acest număr sau ce reprezintă în realitate. Anume, faptul că există (se pare) bacterii care tolerează 10.000 ppm.
Despre ce bacterii este vorba, cât timp tolerează această concentraţie (secunde, zile?) şi dacă acestea sunt în general relevante pentru om, se trece aici (intenţionat) sub tăcere.
Cu anumite numere, unităţi şi neologisme care sună interesant se simulează cunoştinţe de specialitate şi se încearcă luarea prin surprindere a cititorului.
Şi folosirea unor noţiuni precum cationi de argint, coloizi de argint şi ioni de argint este o metodă. O mare parte a cititorilor este deja suprasolicitată dacă trebuie să stabilească diferenţele sau identităţile dintre acestea; şi atunci îşi exprimă doar uimirea despre presupusele cunoştinţe de specialitate ale „autorilor“.
Noţiuni precum efect oligodinamic, cercetare in-vitro, efect antimicrobian şi ppm creează un efect similar.
La acestea se adaugă faptul că acest paragraf nu conţine niciun fel de specificaţii privind sursa de informaţii. Aşadar, toate afirmaţiile de acolo nu sunt documentate şi pot fi pure invenţii. Competenţa de specialitate a autorului textului a fost deja dovedită mai sus …
Din coloizii de argint (particule de argint constând din câţiva până la mai multe mii de atomi) se desprind în medii apoase ioni (este vorba de ioni încărcaţi pozitiv = cationi), care sunt răspunzători pentru efectul antimicrobian (sterilizant). Cu cât coloizii (particulele) sunt mai mici, cu atât (întreaga) suprafaţa este mai mare şi cu atât mai mulţi ioni se pot desprinde – şi cu atât este mai mare efectul.
La Wikipedia acest lucru este prezentat astfel: Efectul antimicrobian indus de ionii de argint se manifestă cel mai rapid dacă suprafaţa de acţiune este foarte mare, ceea ce este cazul la coloizii de argint.
Nonsensul aproape că trece neobservat.

Wikipedia:
Studii clinice care ar certifica un efect al argintului coloidal în caz de utilizare internă nu sunt cunoscute (Wikipedia, 06.11.08, la noţiunea de căutare „argint coloidal“).

Studiile clinice care ar trebui în final să conducă la o avizare ca produs farmaceutic costă mai multe milioane de EUR. Argintul coloidal însă nu poate fi brevetat şi, implicit, comercializat pe scară industrială. O avizare ca produs farmaceutic ar fi, aşadar, valabilă pentru toţi ofertanţii.
Cu alte cuvinte, indiferent cine efectuează aceste studii clinice, la final produsul poate fi fabricat şi vândut de oricine!
Astfel devine clar cât de absurdă este de fapt solicitarea pentru studii clinice. Toţi sunt perfect conştienţi că acestea nu se vor face niciodată (la nivelul necesar).
Această cerinţă este concomitent o defăimare a tuturor utilizatorilor care au avut experienţe pozitive cu argint coloidal. Mai rău – se pune sub semnul întrebării întreaga terapeutică empirică. Aceasta este de fapt şi intenţia!
Chiar dacă din motivele amintite şi uşor de înţeles nu există studii despre argintul coloidal, există totuşi suficiente studii ştiinţifice care atestă indubitabil efectul ionilor de argint. În final este vorba de acelaşi lucru, pentru că, aşa cum a fost deja amintit în alt loc, argintul coloidal acţionează şi el prin emiterea de ioni. Aici este suficientă o simplă căutare pe internet.

Wikipedia:
Uneori se menţionează că argintul are un efect selectiv asupra bacteriilor „rele“ şi este în schimb mai puţin eficient împotriva bacteriilor „bune“. Müller a dovedit însă în anul 1985, că în realitate se întâmplă mai degrabă invers.

A utiliza aici ca argument (împotriva a ce de fapt?) declaraţiile unor ofertanţi neserioşi de apă cu argint este o metodă mai mult decât dubioasă.
Sursa citată (Müller, H.E. (1985): Cercetări privind efectul oligodinamic a 17 metale diferite asupra Bacillus subtilis, Enterobacteriaceae, Legionellaceae, Mocrococcae şi Pseudomonas aeruginosa. În: Zentralblatt für Bakteriologie, Mikrobiologie und Hygiene (Buletinul central pentru bacteriologie, microbiologie şi igienă) (B). Vol. 182, nr. 1, pag. 95-101. PMID 3939057) conţine doar rezumatul unei cercetări din anul 1985 despre efectul a 17 metale diferite (printre altele argint) asupra anumitor tulpini de bacterii, la care bineînţeles că efectele au prezentat diferenţe clare. Ceea ce ar trebui să fie clar şi fără cercetare.
Valoarea care poate fi atribuită uneori aşa-numitor studii este indicată într-un raport din Arznei-Telegram cu titlul: „EXEMPLUL „BAYER-BIAS“ – CONTRACTE MALIGNE PRIN CARE UN PARTENER DE AFACERI ESTE BĂTUT ÎN CUIE LA STUDII“. (Arznei-Telegramm 5/2001, „EXEMPLUL „BAYER-BIAS“ – CONTRACTE MALIGNE PRIN CARE UN PARTENER DE AFACERI ESTE BĂTUT ÎN CUIE LA STUDII“)

Wikipedia:
Microorganismele sensibile la argint pot deveni cu timpul rezistente la argint. Prin plasmide se poate produce schimbul mecanismului de rezistenţă între diversele tipuri de bacterii. Microorganisme rezistente la argint au fost puse în evidenţă în filtre de apă, precum şi la pacienţi cu arsuri care au fost trataţi cu substanţe având conţinut de argint (Wikipedia, 06.11.08, la noţiunea de căutare „argint coloidal“).

Ar fi naiv să credem că o rezistenţă poate fi totalmente exclusă. Însă datorită faptului că argintul, spre deosebire de antibioticele cu efect unilateral, manifestă un efect multiplu (cationii de argint distrug mecanismele de transport celulare şi activitatea proteolitică a celulei bacteriene prin legarea la enzime şi proteinele structurale ale peretelui şi membranei celulare bacteriene, împiedică replicarea AND-ului bacteriilor prin formarea legăturii la ADN, blochează metabolismul energetic al bacteriilor la citocromi şi împiedică dehidrogenaza NADP „Argintul la îngrijirea rănilor: eficient şi sigur“, Uni Mannheim 17.01.2006, dr. Burkhard Reis, conducerea ştiinţifică Smith & Nephew GmbH), fenomenele de rezistenţă sunt foarte rare, cu toate că efectul sterilizant al argintului se utilizează deja de secole.
Rezistenţele reprezintă astfel o excepţie absolută la argintul coloidal.
Dacă totuşi efectele de rezistenţă sunt relevante, ar fi util să se cerceteze dacă acestea chiar există în cazuri individuale sau dacă se pot dezvolta ca urmare a contactului îndelungat cu argintul. În acest sens însă nu este indicat niciun studiu şi se face doar afirmaţia (de mai sus) fără acoperire.
Faptul că au fost descoperite izolat rezistenţe la argint nu reprezintă încă o dovadă pentru afirmaţia că acestea se pot dezvolta în urma contactului îndelungat cu argintul.
Nu există deloc informaţii nici dacă puţinele rezistenţe cunoscute se referă la argintul coloidal sau doar la substanţele cu conţinut de argint menţionate. Ţinând cont de faptul că unii dintre aşa-zişii specialişti nu pot face distincţie între acestea (v.s.), trebuie pusă această întrebare în locul de faţă.

Wikipedia:
Ca urmare a conţinutului semnificativ prea mare de argint, produsele pot cauza, în special în cazul utilizării pe perioade mai îndelungate, depuneri de argint ireversibile (acumulări de argint) în organism, care pot duce la argirism (colorarea închisă a pielii), argiroză (depuneri locale, în special în ochi) şi probleme neurologice. Argintul se depune şi în vase şi în organele interne, precum ficat, rinichi, splină şi sistemul nervos central. Acest lucru poate duce printre altele la dureri cronice ale regiunii superioare a abdomenului şi îmbolnăviri ale sistemului nervos central, precum tulburări gustative şi locomotorii, crize de ameţeală sau convulsive (Wikipedia, 06.11.08, la noţiunea de căutare „argint coloidal“, în continuare se găseşte la indicarea sursei: Wadhera A, Fung M: Systemicargyria associated with ingestion of colloidal silver. Dermatol Online J. 2005 Mar 1;11(1):12. PMID 15748553).

În acest sens un alt citat:

Cationii de argint (cationi de argint = ioni de argint încărcaţi pozitiv) şi argintul elementar nu prezintă nicio toxicitate (toxicitate = otrăvire) în raport cu celulele mamiferelor în culturile celulare şi studiile clinice (!) („Argintul la îngrijirea rănilor: eficient şi sigur“, Uni Mannheim 17.01.2006, dr. Burkhard Reis, conducerea ştiinţifică Smith & Nephew GmbH).
Nici nouă nu ne este cunoscut niciun studiu şi niciun caz care ar putea confirma ipoteza efectelor secundare, respectiv toxicităţii argintului sub orice formă.
Aceste afirmaţii se referă totuşi la produse farmaceutice care conţin combinaţii de argint şi sunt supradozate (Stockinger, H. E. IN: Clayton, G. D., Clayton, F. E. (eds): Patty’s Industial Hygiene and Toxicology, 3rd Ed., Voll. IIA. John Wiley and Sons, New York. (1981), citat în Daunderer, Handbuch der Umweltgifte (Manualul substanţelor toxice pentru mediul înconjurător) 2006)! Însă capacitatea de discernământ a „autorilor“ ne este deja cunoscută suficient.
Sursa citată (Wadhera A, Fung M: Systemic argyria associated with ingestion of colloidal silver. Dermatol Online J. 2005 Mar 1;11(1):12. PMID 15748553) nu se dovedeşte a fi un studiu, ci este de asemenea doar un raport care la rândul său face trimitere la „studii“ …
Totuşi conţine o descriere detaliată a unui caz tipic de argirism. Dacă este privit mai atent, tot ce poţi să mai faci este să dai din cap:
Cu un aparat pe care l-a construit singur, bolnavul a consumat timp de 10 luni „argint coloidal“ cu 450 ppm de 3 x pe zi aprox. 450 ml (16 uncii). Această valoare corespunde unei cantităţi totale de peste 180 grame de argint!
Un alt exemplu ales cu foarte multă isteţime este Paul Karason (Papa Schlumpf), care bea din anul 1994 argint coloidal şi a cărui faţă albastră este o prezenţă fantomatică în mass-media.
În reportajul difuzat la începutul anului 2008 la pro7 („taff“) s-a putut observa că şi Karason a folosit un aparat pe care l-a construit singur şi că bea acest lichid cu paharul (sonor pro7: Din anul 1994 bea aproape exclusiv apă cu argint).
Aşa cum este uzual la astfel de reportaje, nu se fac referiri cu privire la cantitate, concentraţie şi în special la puritate. Dar chiar dacă ar fi consumat argint coloidal pur, la o concentraţie presupusă de doar 50 ppm (condiţia necesară ar fi o reglare electronică) şi ½ litru pe zi, ar fi înghiţit deja aproximativ 130 de grame de argint!
Însă chiar şi aceste cantităţi iraţionale se situează sub pragul pentru declanşarea argirismului (v.j.). Din acest motiv se poate presupune că lichidele au avut un conţinut foarte mare de săruri de argint. Datorită faptului că îmi sunt cunoscute cazuri de argirism din trecut (declanşate de produse farmaceutice cu conţinut de nitrat de argint), colorarea mi se pare foarte exagerată, motiv pentru care presupun că cel puţin în al doilea caz s-a apelat la un ajutor cosmetic exterior.
În orice caz, este nevoie de un deficit considerabil de inteligenţă pentru a depăşi în acest mod toate limitele raţiunii umane.
Astfel de exemple se ascund acum în spatele unor aşa-zise surse serioase, prin care se doreşte dovedirea pericolului argintului coloidal!
Cât de precis se cercetează în mass-media arată exemplul de la oe24.at: din 1994 până în 2007 sunt deja 40 de ani în care Paul  Karason bea apă cu argint („Un bărbat trăieşte de 40 de ani cu o faţă albastră“ – 19.08.2008)!

Argirism

Argirismul este o dermatoză care apare după un contact îndelungat cu săruri de argint (!) sau după înghiţirea acestora. La început este doar gingia colorată gri, negru-gri sau albastru-gri, mai târziu se colorează întreaga piele datorită depunerilor de argint. Argirismul se poate manifesta clinic deja după câteva luni, însă în cele mai multe cazuri se manifestă, în funcţie de gradul de expunere, abia după mai mulţi ani. Hiperpigmentarea iese cel mai mult în evidenţă pe suprafeţele de piele expuse la soare. Referitor la durata de expunere şi de cantitatea totală de argint înghiţit, până la modificarea pigmentaţiei există diferenţe mari între persoanele afectate. […] Contactul cu argintul se produce prin expunere profesională (absorbţia de prafuri de argint în industria prelucrătoare a metalelor, de săruri de argint (!) în laboratorul foto), prin măsuri medicale (suturi cu argint în chirurgia abdominală, înţepături cu ace de acupunctură) sau prin utilizare medicinală locală (picături de ochi, tincturi pentru răni).
Argirismul a fost provocat şi de medicamente care între timp nu se mai folosesc, de ex. aditivi dietetici având conţinut de argint (!) împotriva cancerului, SIDA, Diabetes mellitus şi infecţii cu herpes. În mod normal organismul conţine aproximativ 1 mg de argint. Semnele de argirism se manifestă începând cu un conţinut de argint în organism de 4-5 grame (alte surse menţionează aici cifre mai mici (până la 1,8 g)). Doza letală este de 50-500 mg/kg (ca doză unică; A.K.) (Orphanet aprilie 2005, nr. ident.: ORPHA60014, „Argirism“).
Aici se fac aşadar afirmaţii clare:
● Argirismul este declanşat de săruri de argint
● Pentru aceasta este nevoie de un conţinut de argint în organism de 4-5 grame*
● Doza letală pentru un adult (75 kg) se atinge la o absorbţie acută de minim 3,75 grame, ceea ce pentru concentraţia de 50ppm reprezintă minim 75 de litri deodată!
* Datorită faptului că alţi autori pornesc deja de la 1,8 grame, respectiv izolat 1 gram, punem la bază această valoare pentru raţionamentul următor.
Din argintul înghiţit se absoarbe 10% (Daunderer – „Manualul substanţelor toxice pentru mediul înconjurător“, ediţia 6/2006; Lenntech Prepararea apei şi curăţarea aerului), din care se depune 2-4% în ţesuturi. Restul se elimină în cea mai mare parte pe cale hepatică (Claudia Pletscher – Pericole profesionale datorate argintului şi combinaţiilor de argint -, Comunicări medicale 2006 pag. 85 şi urm., editat de medicii de la Suva, Elveţia eliminare hepatică: Particulele sunt eliminate prin ficat şi prin fiere în intestin) (asta înseamnă că dintr-un litru de argint coloidal cu o concentraţie de 50ppm se absorb doar 5 mg, din care se depun în ţesuturi doar aprox. 0,1-0,2 mg).
Cu alte cuvinte: pentru a mări conţinutul de argint din organism cu un gram, trebuie să se absoarbă cel puţin 25 de grame din intestin. Aşadar trebuie înghiţite pe cale orală minim 250 de grame de argint!
La o concentraţie de 50ppm, acest lucru înseamnă 5000 litri de argint coloidal!
Pentru a declanşa argirismul ar trebui să se bea de exemplu zilnic ½ litru de argint coloidal cu o concentraţie de 50ppm timp de 27 de ani …
Aceste cifre dovedesc cât de absurdă este invocarea de pericole datorate argintului coloidal.
Pentru că, aşa după cum este cunoscut între timp, orice substanţă de pe Pământ este toxică începând de la o anumită doză!
Chiar şi apa de izvor cea mai pură poate avea efect letal dacă se beau dintr-odată 10 litri …

Wikipedia:
Argintul se depune şi în vase şi în organele interne, precum ficat, rinichi, splină şi sistemul nervos central.
Acest lucru poate duce printre altele la dureri cronice ale regiunii superioare a abdomenului şi îmbolnăviri ale sistemului nervos central, precum tulburări gustative şi locomotorii, crize de ameţeală sau convulsive.

Pentru contrast, un enunţ clar din manualul substanţelor toxice pentru mediul înconjurător:
Depunerile deosebit de mici în organele interne (v.s.) se regăsesc în ţesuturile conjunctive, însă nu şi în celulele specifice ale organelor. Astfel că ele nu provoacă nici modificări specifice ale organelor care pot fi puse în evidenţă şi nici simptome de boală (Daunderer – „Manualul substanţelor toxice pentru mediul înconjurător, ediţia 6/2006)!
Cu alte cuvinte: chiar dacă s-ar produce depuneri în organism, ele sunt inofensive pentru organe!
Contrar accepţiunii că argintul ar rămâne permanent în organism, există indicii că argintul poate fi şi eliminat:
Eliminarea argintului în cazul unui pacient afectat de argirism generalizat a fost studiată pe parcursul a 3 perioade de câte 7 zile. Eliminarea prin materii fecale a fost redusă. Dacă s-a înghiţit împreună cu alimentele până la 0,7 mg argint/săptămână, eliminarea prin materii fecale a fost de 1,3-2,3 mg argint (Daunderer – „Manualul substanţelor toxice pentru mediul înconjurător, ediţia 6/2006).

Wikipedia:
Trebuie avertizat în special împotriva ingerării pe parcursul perioadei de sarcină; ca urmare a depunerilor de argint, nu poate fi exclusă creşterea ratei de malformaţii la nou-născuţii a căror mame au înghiţit pe parcursul perioadei de sarcină astfel de preparate (Wikipedia, 06.11.08, la noţiunea de căutare „argint coloidal“).

Acest avertisment se referă din nou la un raport care – cum ar putea fi altfel – se referă la un raport american, care la rândul lui se referă la un studiu care nu mai este disponibil.
Atât cât se poate deduce din raport, s-au analizat prin acest studiu efectele asupra malformaţiilor din timpul perioadei de sarcină prin apă contaminată la Brigham and Women’s Hospital din Massachusetts cu aprox. 30 de ani în urmă. Printre altele s-a luat în considerare şi conţinutul de argint. Totuşi argintul nu se află în apa potabilă sub formă de argint coloidal, ci în special sub formă de săruri de argint (!).
Din contră, fapt este că până acum nu a fost descris vreun efect embriotoxic (embriotoxic = vătămător pentru embrion) al argintului la om (Carolin Schmidt, „Excluderea efectelor secundare a unei proteze megaendotumorale acoperită cu argint la om“ clinica universitară Münster 2007).
Nu este posibilă căutarea pe plan mondial a unor rapoarte privind eventualele efecte secundare apărute şi apoi şi verificarea veridicităţii acestora.
Un lucru însă este cert: în cazul utilizării argintului coloidal, încă nu s-a manifestat niciodată în spaţiul germanofon vreunul din efectele secundare (pretinse) menţionate mai sus!
Când te gândeşti cu câtă acribie caută adversarii argintului coloidal argumente împotriva utilizării acestuia – sunt sigur – dacă ar exista fie şi numai un singur caz, acesta cu siguranţă nu ar fi fost ascuns!
De ce totuşi acest efort depus pentru a determina oamenii să nu folosească argintul coloidal?
De multe ori se argumentează cu goana după profit a industriei farmaceutice. Dar să nu ne facem iluzii că este doar goana după profit cea care provoacă tot mai multe dificultăţi medicinei alternative. Este în special teama că vor fi tot mai mulţi oameni care devin mai independenţi (şi implicit mai necontrolabili) datorită metodelor alternative de tratament. Nu este nimic mai rău pentru „potentaţii“ acestei lumi decât existenţa unor oameni independenţi, autonomi şi gânditori.

Wikipedia:
Conform Institutului federal pentru produse farmaceutice şi medicinale, argintul coloidal este un produs farmaceutic conform prevederilor legii produselor farmaceutice. Din acest motiv, nu poate fi comercializat ca supliment alimentar.

Până aici totul e în regulă. Conform afirmaţiilor specialistului în ştiinţe juridice Benedikt Buchner de la Institutul pentru drept sanitar şi medical la Universitatea Bremen (IGMR), aparatele pentru producerea argintului coloidal (aşa numitele generatoare de argint) trebuie clasificate şi ele ca produse farmaceutice şi trebuie privite ca o formă de administrare a argintului coloidal, dacă aparatele se utilizează explicit pentru tratarea bolilor sau durerilor.
Aşadar, un aparat care de regulă este adecvat pentru diverse procedee de electroliză trebuie privit ca o „formă de administrare a argintului coloidal“! Deci o tabletă electrică?
Făcând abstracţie de faptul că afirmaţia domnului Buchner a sunat puţin altfel la emisiunea Wiso decât este prezentat pe Wikipedia, aceasta ar reprezenta o interpretare complet greşită a legii produselor farmaceutice:
Produsele farmaceutice sunt substanţe şi preparate din substanţe care, prin utilizare pe organismul uman sau animal sau în acestea, sunt destinate
1. Să vindece, să amelioreze, să prevină sau să identifice boli, dureri, vătămări corporale sau indispoziţii maladive,
2. Să pună în evidenţă conformaţia, starea sau funcţiile organismului sau stările sufleteşti,
3. Să înlocuiască substanţe active sau umori generate de organismul uman sau animal,
4. Să respingă, să înlăture sau să facă inofensivi agenţii patogeni, paraziţii sau substanţele străine corpului sau
5. Să influenţeze conformaţia, starea sau funcţiile organismului sau stările sufleteşti.
Aparatele de electroliză care sunt adecvate pentru producerea argintului coloidal nu sunt în principiu nici prevăzute şi nici adecvate pentru o „utilizare pe organismul uman sau animal sau în acestea“!
Cu totul altceva este clasificarea argintului coloidal. Contrar multor alte afirmaţii, Institutul federal pentru produse farmaceutice şi medicinale (BfArM) a emis deja de mai mulţi ani o recomandare de clasificare a argintului coloidal pe baza efectului de produs farmaceutic descris în literatură.
O clasificare strict juridică este realizată de autoritatea competentă a landului federal german în care îşi are sediul entitatea care pune produsul în circuitul comercial.
Această clasificare este dependentă pe de-o parte de compoziţie şi pe de altă parte de destinaţia de utilizare. Argintul coloidal care este destinat pentru scopuri tehnice nu este un produs farmaceutic şi nu are nevoie de avizare. Dacă însă destinaţia de utilizare este conform §2 alin. AMG, atunci este vorba de un produs farmaceutic care are nevoie de avizare pentru a putea fi comercializat.
Aceasta este situaţia juridică existentă şi strict definită de mulţi ani.

 

 

 

Traducere după un material publicat de Andreas Kossorz pe www.kolloidales-silber.org‏‏‎ (citatele de pe Wikipedia sunt din varianta în limba germană)
Andreas Kossorz
© 2008/2009