• Aprox. 2850 î. Hr.: Medicii şi chirurgii prescriau medicamente cu minerale având conţinut de argint.
  • Aprox. 2670 î. Hr.: În cel mai vechi papirus cunoscut, provenind din Egiptul antic –  Papyrus Ebers  – sunt prezentate din nou reţete similare. În acestea se acordă argintului o valoare deosebită.
  • Aprox. 2160 î. Hr.: Un alt înscris medical, provenind din aşa-numitul Vechi Imperiu, este considerat dispărut şi reapare după un mileniu în Papyrus Ebers .
  • Aprox. 2100 î. Hr.: Un document scris cu pana din Mesopotamia conţine Codexul Hammurabi în care sunt descrise detaliat o serie de metode de tratament şi reţete; şi aici au fost găsite indicaţii referitoare la folosirea argintului.
  • Aprox. 2000 î. Hr.: Alte documente scrise cu pana din Mesopotamia au fost găsite în textul medical accadian Sakikku ; şi în aceasta se face trimitere la aplicaţiile medicale ale argintului.
  • Aprox. 1850 î. Hr.: Un alt înscris medical, papirusul egiptean Kahun conţine o culegere  de diferite tehnici de tratament. Egiptenii foloseau în fizioterapie foiţe de argint pentru a înfăşura cu ele răni deschise şi pentru a le proteja de infecţii.
  • Aprox. 1550 î. Hr.: Străvechea sinteză de medicină egipteană Papyrus Ebers este menţionată ca tratat şi devine o culegere de notorietate care acoperă mai multe secole, fiind denumită şi ca extrase în materie de reţete; ea conţine indicaţii fundamentate medical, referitoare la aplicaţii ale preparatelor cu argint.
  • Aprox. 1500 î. Hr.: Un alt înscris medical, papirusul egiptean Edwin Smith, conţine o culegere de tehnici de operaţii chirurgicale şi indicaţii referitoare la utilizarea argintului în chirurgie.
  • Aprox. 1400 -1200 î. Hr.:  Hitiţii, asirienii şi babilonienii erau surprinzător de bine familiarizaţi cu medicina. În numeroase documente scrise cu pana ei stabilesc metode de tratament, printre care şi indicaţii privitoare la terapia cu argint sub formă de pulbere.
  • Aprox. 1000 î. Hr.: Multe documente mesopotamiene păstrate, scrise cu pana, conţin o serie de metode de tratament şi reţete. Şi în acestea s-au găsit indicaţii despre folosirea argintului.
  • Aprox. 765-702 î. Hr.: În universităţile arabe şi şcolile de medicină s-au publicat metode de tratament cu date exacte despre folosirea argintului în medicină.
  • Aprox. 480 î. Hr.: În Grecia se începe cercetarea cauzelor bolilor şi a efectelor leacurilor existente. Pitagora a pus prin studiile sale piatra de temelie pentru şcoala de medicină greacă. Discipolul său Alkmaion din Croton şi medicul Hipocrate care se ocupau punctual cu metode terapeutice au continuat dezvoltarea artei medicale şi a teoriei medicale greceşti. Şi din această perioadă există indicaţii de utilizare a argintului.
  • Aprox. 460 î. Hr.: Istoricul grec Herodot călătoreşte în Egipt, pentru a profita acolo de cunoştinţele foarte avansate în domeniul medical. Conform celor susţinute de Herodot, Egiptul era ţara medicilor desăvârşiţi. Şi din această perioadă există indicaţii referitoare la aplicaţiile argintului.
  • Aprox. 450 î. Hr.: În oraşele greceşti Kos şi Kindos se înfiinţează şcoli de medicină în care se predau metode de vindecare a bolilor uşoare. Medicul Asclepios care deţinea profunde cunoştinţe despre chirurgie şi metode terapeutice folosea argintul sub formă măcinată împotriva unei multitudini de beteşuguri.
  • Aprox. 100 î. Hr.: Medicul Asclepiade din Bitinia vine cu toate cunoştinţele sale ştiinţifice la Roma, unde discipolul său Themison din Laodicea înfiinţează prima şcoală medicală romană de metodică, în care se predau şi cunoştinţe despre efectele argintului.
  • Aprox. 69 d. Hr. : Este atestat faptul că romanii păstrau băuturi şi alimente în recipiente metalice argintate, pentru a păstra prospeţimea alimentelor lichide. Istoricul Plinius, specializat pe istoria medicinei, descrie în lucrarea sa Farmacopoeea (Marea carte a sănătăţii) aplicaţiile argintului în farmacologie şi medicină
  • Aprox. 200 d. Hr.: În imperiul roman activează deja medici specialişti având o tradiţie romană bine stabilită. Aceştia foloseau argintul în diferite preparate medicale.
  • Aprox. 280 d. Hr.: Un medic roman pe nume Galenus stăpânea peste 150 procedee de operare şi punea piatra de temelie pentru medicina actuală prin lucrările sale de teorie medicală, în care acordă un loc şi argintului.
  • Aprox. 702-765 d. Hr.: Terapeuţi arabi menţionează în documente aplicaţiile medicale ale argintului.
  • Aprox. 900 d. Hr.:  Druizii celţi îşi îmbracă vasele metalice cu un strat subţire de argint, pentru ca apa din acestea să îşi păstreze calităţile potabile şi să rămână relativ lipsită de germeni patogeni.
  • Aprox. 975 d. Hr.: Medicul terapeut arab Gabir Ibn Haiyan as-Sufi descrie în lucrarea sa, deschizătoare de drumuri la acea vreme, proprietăţile, semnificaţia şi aplicaţiile argintului în terapeutică şi invocă în acelaşi timp scrierile existente ale egiptenilor, grecilor, romanilor şi arabilor.
  • Aprox. 1020 d. Hr.: Medicul arab Avicena îşi tratează pacienţii cu preparate din argint şi, în aplicaţiile de lungă durată, se loveşte pentru prima dată de fenomenul argyriei.
  • Aprox. 1100 d. Hr.: Terapeuţii chinezi utilizează argintul în medicină pentru protejarea faţă de microbi. Argintul servea anterior ca medicament împotriva tuturor infecţiilor şi inflamaţiilor.
  • Aprox. 1150 d. Hr.:  Hildegard von Bingen (1098-1179), un profesor universitar, descrie efectul esenţelor cu argint şi al amalgamului de argint în cartea nr. 9 din Physica – De Generatione Metallorum, în mod special în capitolul De Argento.
  • Aprox. 1200 d. Hr.: Toţi principii, împăraţii, nobilii şi regii îşi transportă în călătorii alimentele perisabile în recipiente argintate. Mâncarea nobilimii era servită pe platouri din argint, din veselă de argint, iar băutura era consumată din cupe de argint. S-a presupus că nuanţa albăstrie a sângelui şi pielii nobililor se explică prin ingerarea permanentă de către bărbaţii şi femeile aparţinând nobilimii şi, fireşte, inclusiv de către copiii acestora, a unor cantităţi mici de argint, prin mâncatul cu tacâmuri din argint de-a lungul unor perioade îndelungate, de ordinul anilor.
  • Aprox. 1250 d. Hr.: Un profesor universitar pe nume Konrad von Meyenburg descrie în cartea sa Buch der Natur efectul esenţelor cu aur şi argint şi al amalgamului de argint.
  • Aprox. 1520 d. Hr. : Un alt profesor universitar pe nume Paracelsus descrie în publicaţiile sale efectul esenţelor cu argint şi al amalgamului de argint, impunând pentru prima dată termenul Argentum potabile pentru o esenţă cu argint elaborată de el, pe care o utilizase anterior în scopuri terapeutice.
  • Aprox. 1620 d. Hr.: Terapeuţii şi alchimiştii introduc Argentum potabile (esenţa cu argint) în practica terapeutică şi par să obţină cu acesta un efect remarcabil
  • Aprox. 1630 d. Hr.: Medicii militari comandă ca înainte de începerea unei bătălii să se înghită o monedă din argint, pentru a preveni infectarea rănilor.
  • Aprox. 1744 d. Hr.: Un chimist şi alchimist francez numit Pierre Joseph Maques elaborează teza formei coloidale a aurului într-o dispersie şi enunţă astfel primele principii generale ale coloizilor, pe baza cărora va fi realizat argintul coloidal în epocile următoare.
  • Aprox. 1798 d. Hr.: Samuel Hahnemann, un fondator al homeopatiei clasice, prezintă argintul ca remediu medical sub forma Argentum foliatum (foiţe de argint) şi sub forma nitratului de argint, în lucrarea sa Lexicon farmaceutic.
  • Aprox. 1800 d. Hr.: Medicii utilizează ca remediu medical nitratul de argint în cazul afecţiunilor grave, cum sunt dermatozele, inflamaţiile, infecţiile şi altele.
  • Aprox. 1810 d. Hr.: Din evul mediu până în epoca modernă, ţăranii din Europa puneau monede din argint în recipientele cu lapte, pentru a întârzia acrirea şi alterarea laptelui. Medicii chirurgi cunoşteau deja din evul mediu timpuriu că argintul favorizează creşterea oaselor şi accelerează vindecarea ţesutului vătămat.
  • Aprox. 1820 d. Hr.: Samuel Hahnemann, fondator al homeopatiei clasice, introduce argintul ca Argentum metallicum sub formă coloidală în terapia medicală.
  • Aprox. 1843 d. Hr.: Chimistul Selmi este primul om de ştiinţă care începe să cerceteze sistematic metalele coloidale, printre care şi argintul.
  • Aprox. 1869 d. Hr.: Cercetătorul Gustave Ravelin publică un studiu despre efectul antimicrobian al argintului în dozaje foarte mici.
  • Aprox. 1880 d. Hr.: Când industria chimică a intensificat cercetarea în secolul al XIX-lea, angajând concomitent mulţi chimişti, aceştia puneau întotdeauna o monedă din argint în cutiile Petri pentru a le steriliza.
  • Aprox. 1881 d. Hr.: Obstreticianul german Dr. Carl Sigmund Franz Crede (1819-1892) introduce aplicarea nitratului de argint la nou-născuţi, pentru a împiedica o temută afecţiune a ochilor (conjunctivita gonococică).
  • Aprox. 1893 d. Hr.: Cercetătorul Carl Nägeli (1871-1938) prezintă primele reguli ştiinţifice despre cea mai eficientă concentraţie a ionilor de argint. El descrie proprietăţile argintului cu termenul oligodinamic. El mai descoperă că o concentraţie de 0,0000001 % ioni de argint este deja suficientă pentru a distruge un germen din apa proaspătă, şi anume spirogira.
  • Aprox. 1900 d. Hr.: Chirurgul Dr. William Halstead utilizează pentru prima dată pansamente impregnate cu argint în tratarea rănilor. Aceste pansamente cu argint s-au folosit în toată lumea până la sfârşitul celui de-al 2-lea război mondial (1945).
  • Aprox. 1901 d. Hr.: O nouă metodă de a realiza un coloid autentic este descoperită de cercetătorii U. Hille şi Albert Barnes. Ei combină un produs vegetal cu o compoziţie de argint şi numesc rezultatul Argyrol, pe care îl brevetează apoi ca invenţie.
  • Aprox. 1905 d. Hr.: Cercetătorii încep să utilizeze aşa-numitul argint coloidal în aplicaţii de medicină generală.
  • Aprox. 1910 d. Hr.: Cercetătorul Dr. Henry Crookes (farmacist) găseşte dovezi despre efectul antibacterian şi antimicrobian al argintului coloidal, declarând că argintul coloidal este absolut inofensiv şi netoxic pentru om. El lansează ipoteza că argintul coloidal distruge bacteriile cunoscute în interval de 3-4 min şi toate celelalte microorganisme umanpatogene în maxim 6 min.
  • Aprox. 1911 d. Hr.: Dr. Alfred Searle (farmacist) laudă efectul terapeutic dovedit al argintului coloidal în medicină, semnalând însă şi dezavantajele argintului coloidal, anume că o soluţie coloidală de argint nu poate fi brevetată şi că are costuri prea mari dacă este produsă prin metode mecanice.
  • Aprox. 1913 d. Hr.: Medicul şi chirurgul american Dr. William Stuart Hallstead aşează în plăgile operatoare folii de argint şi obţine bune rezultate de vindecare.
  • Aprox. 1914 d. Hr.: Renumita revistă medicală Lancet publică un articol deschizător de drumuri la acea vreme, despre utilizarea cu succes a argintului coloidal.
  • Aprox. 1915 d. Hr.: Medicul Dr. P. Leggerose tratează afecţiuni ale ochilor la adulţi cu nitrat de argint, făcând apel la profilaxia doctorului Crede.
  • Aprox. 1917 d. Hr.: În renumita publicaţie engleză de medicină British Medical Journal apare un articol al medicului englez Dr. Mark Howell despre utilizarea cu succes a argintului coloidal în tratarea bolilor infecţioase ale gurii, faringelui şi urechilor.
  • Aprox. 1918 d. Hr.: În renumita publicaţie engleză de medicină British Medical Journal apare un articol despre utilizarea intravenoasă cu succes a argintului coloidal, în care se relatează că, prin acest tratament, nu a apărut nicio disfuncţie la nivelul rinichilor şi niciun fenomen argiric.
  • Aprox. 1919 d. Hr.: Fondatorul uzinelor Searle, în acelaşi timp şi cercetător,  Alfred Searle redactează, ca urmare a amplei sale experienţe cu argintul coloidal, o carte de specialitate mult apreciată, referitoare la utilizarea industrială a argintului coloidal, cu titlul The Use of Colloids in Health and Disease. Alfred Searle semnalează succesele surprinzătoare ale argintului coloidal în tratarea bolilor şi scrie că aplicarea orală sau subcutanată (injectare sub piele) a argintului coloidal duce la distrugerea rapidă a paraziţilor, fără posibilitatea de apariţie a unor reacţii toxice sau leziuni asupra utilizatorului. Alfred Searle afirmă la final că argintul coloidal prezintă o siguranţă absolută.
  • Aprox. 1920 d. Hr.: Cea mai înaltă  autoritate medicală americană (FDA) acordă argintului coloidal avizarea ca medicament, întrucât acesta era considerat în acea perioadă cel mai bun antibiotic cu spectru larg.
  • Aprox 1921 d. Hr.: Farmacistul Henry Crookes produce preparate având conţinut de argint, printre care Collsol Argentum, Collosol Hydrargyrum, Collosol Ferrum şi multe altele.
  • Aprox. 1925 d. Hr.: Cercetătorul Richard Zsigmondy primeşte premiul Nobel pentru cercetare chimică în domeniul coloizilor şi al proprietăţilor acestora.
  • Aprox. 1928 d. Hr.: Un fizician din Elveţia elaborează un procedeu, aşa-numitul procedeu Katadyn, pentru prepararea apei folosind argint coloidal, procedeu pe care îl brevetează ca invenţie. Argintul coloidal se utiliza în această perioadă cu mult succes ca agent antibacterian în cadrul curelor cu argint, de către medicii din toată lumea.
  • Aprox. 1938 d. Hr.:  Autoritatea medicală americană (FDA) emite directive privitoare la producţia, distribuirea, stabilirea preţurilor şi publicitatea pentru diferite medicamente, printre care şi argintul coloidal, sub forma numită pre-1938-drug act.
  • Aprox. 1940 d. Hr.: În al 2-lea război mondial în SUA se produce şi se patentează o serie de preparate cu argint, printre care Albargin, Argonin, Argyn, Argyrol, Largin, Lunosol, Novargan, Proganol, Eletragol, Silvol şi altele.
  • Aprox. 1949 d. Hr.: La un simpozion al Southern Medical Association,  Dr. Sven Hellström susţine o comunicare despre utilizarea argintului coloidal împotriva boreliozei Lyme.
  • Aprox. 1953 d. Hr.: La adunarea generală a Southern Medical Association,  Dr. Sven Hellström face o nouă expunere despre utilizarea argintului coloidal şi este luat în derâdere de o mare parte din colegii de breaslă; el însă nu se descurajează, ci îşi continuă cercetările despre argint.
  • Aprox. 1955 d. Hr.: Pansamentele impregnate cu argint folosite pentru prima dată în anul 1913 de Dr. William Halstead pentru tratarea rănilor dispar din Physician`s Desk Reference(PRD).
  • Aprox. 1960 d. Hr.: Sunt semnalate din nou în toată lumea diferite tulpini bacteriene care manifestă o alarmantă rezistenţă la antibioticele produse sintetic (de ex. penicilina), ceea ce produce mare îngrijorare în lumea medicală.
  • Aprox. 1961 d. Hr.: Câţiva cercetători curajoşi decid să ducă mai departe cercetarea argintului coloidal. Motivul este următorul: din 1950 şi, cu o intensitate mai mare, din 1960, antibioticele lăudate ca fiind miraculoase (penicilina, tetraciclina, isocilinaşi altele) îşi pierd efectul anti-infecţios, deoarece microorganismele încep să manifeste treptat rezistenţă, creând astfel o mare problemă.
  • Aprox. 1968 d. Hr.: Sunt reintroduse primele pansamente cu argint şi primii plasturi cu argint, după ce este dezvoltată şi pusă pe piaţă eficienta sulfadiazină de argint.
  • Aprox. 1973 d. Hr.: Medicii Dr. Robert O. Becker, Dr. Marino, Dr. A. B. Flick şi Dr. Spadaro elaborează la Veterans Administration Hospital din New York un studiu clinic despre folosirea bandajelor întreţesute cu argint în tratarea fracturilor osoase. În acelaşi an, la Washington University din St. Louis, Missouri, o echipă de medici sub conducerea Dr. Margraf sesizează efectul anti-bacterian universal aproape uitat al argintului coloidal şi îl utilizează din nou în numeroase tratamente.
  • Aprox. 1975 d. Hr.: La Columbia University,  Dr. Charles Fox inventează în colaborare cu Marion Laboratories produsul având conţinut de argint Silvadene şi îl utilizează cu succes în tratarea holerei, sifilisului şi malariei.
  • Aprox. 1976 d. Hr.: La University of Vermont, medicii Dr. Robert O. Beckerşi Dr. A. B. Flick elaborează la departamentul de chirurgie ortopedică o serie de aplicaţii practice cu pansamente cu argint.
  • Aprox. 1978 d. Hr.: Un jurnalist pe nume Jim Powell publică în revista Science Digest un articol fulminant cu titlul Our Mightiest Germ Fighter, care favorizează argintului coloidal o revenire, un come back în medicina alternativă.
  • Aprox. 1983-1986 d. Hr.: La Lousiana State University, sunt efectuate de către Dr. Marinoşi Dr. Albright numeroase probe in vivo pe pacienţi cu infecţii osoase cronice, în care sunt aplicate potenţiale electrice slabe pe pansamente cu argint.
  • Aprox. 1985 d. Hr.: În anul 1986 se publică preventiv de către guvernul canadian un comunicat de avertizare despre efectele secundare ale argintului coloidal (fenomenul Argyria); o colorare în gri a pielii, care apare prin depunere excesivă de argint în organe. Însă această avertizare nu întrerupe marşul triumfal al argintului coloidal.
  • Aprox. 1988 d. Hr.: La School of Medicine´s Center for the Health Sciences se publică de către Dr. Larry C. Ford un studiu foarte original despre rezultatele mai multor serii de teste, care dovedesc că argintul coloidal acţionează împotriva a cel puţin 10 microorganisme umanpatogene. În acelaşi an, UCLA Medical Laboratories testează apa cu argint coloidal şi obţine ca rezultat faptul că soluţia testată de argint în concentraţie de numai 1ppm acţionează deja cu efect antibacterian pe germeni patogeni.
  • Aprox. 1989 d. Hr.: La Army Surgical Research Center din Fort Sam, Houston,  Dr. Chuşi Dr. McManus efectuează între 1989-1996 experimente in vivo pe animale, pentru a observa efectul pansamentelor cu argint activate electric şi neactivate asupra procesului de vindecare a arsurilor.
  • Aprox. 1990 d. Hr.: Dr. Robert O. Becker, medic biolog şi cercetător, predă la Upstate Medical Center de la Syracuse University şi publică două cărţi de specialitate senzaţionale: The Body Electricşi Cross Currents, în care descrie că argintul stimulează celulele care favorizează creşterea oaselor şi că argintul ajută la însănătoşirea ţesutului bolnav, distrugând totodată toate bacteriile şi ciupercile care produc infecţii.
  • Aprox. 1995 d. Hr.: Cercetătorul Dr. M. Paul publică o carte de specialitate foarte apreciată, cu titlul The Micro Silver Bullet
  • Aprox. 1996 d. Hr.: În peste 34 de reviste medicale recunoscute şi renumite apar peste 200 de articolecare semnalează creşterea rezistenţei la antibioticele produse sintetic, precum şi necesitatea de a reveni la antibioticele naturale, cum este argintul coloidal. În acelaşi an, cercetătorul G. Fleming publică un studiu cu titlul Colloidal Silver – The natural antibiotic
  • Aprox. 1997 d. Hr.: Încă o carte de specialitate cu titlul The Hidden Truth apare în acest an sub semnătura jurnalistului specializat pe teme medicale F. Courtenay. El scrie despre argintul coloidal şi despre posibilitatea universală de utilizare a sa, oferind o perspectivă generală remarcabilă asupra argintului ca medicament, asupra aplicaţiilor practice ale sale, precum şi asupra lucrărilor de cercetare clinică cu argintul coloidal.
  • Aprox. 1999 d. Hr.: Cea mai înaltă autoritate americană în domeniul medical (FDA) dispune o „excomunicare“ a argintului coloidal şi a preparatelor care conţin argint, interzicând „vânzarea la tejghea“ ca medicament. Se mai permite ofertarea şi achiziţionarea argintului coloidal numai ca supliment alimentar fără instrucţiuni de natură medicală, dacă acesta a fost produs şi distribuit conform prescripţiilor, reţetelor şi indicaţiilor valabile înainte de anul 1938.
  • Aprox. 2000 d. Hr.: La University of North Texas sunt efectuate 2 studii clinice referitoare la eficacitatea argintului coloidal în combaterea agenţilor patogeni, studii care sunt prezentate lumii medicale. În acelaşi an, la Brigham Young University sunt elaborate studii comparative între efectele argintului coloidal şi cele ale antibioticelor standard, aceste studii fiind prezentate, de asemenea, lumii medicale.
  • Aprox. 2002-2003 d. Hr.: În cadrul unei terapii cu argint nanocristalin, medicii de la Universität für Chirurgie de la AHK Viena utilizează cu succes pansamentele cu argint denumite Acticoat în tratarea rănilor septice.

Traducere după un material publicat de www.silberengel.com