Argintul coloidal sufocă agenţii patogeni

Faptul că argintul coloidal acţionează împotriva bacteriilor, virusurilor şi ciupercilor nu mai poate fi contestat în mod serios în zilele noastre. Însă modalitatea exactă de acţiune nu este încă pe deplin clarificată, în ciuda nivelului de cunoştinţe în permanentă creştere despre argintul coloidal. Cu toate acestea, mecanismele pot fi destul de bine concepute teoretic. Acest aspect va fi pus în discuţie aici, datorită semnificaţiei sale foarte importante.

Se poate presupune că efectul germicid este dat în primul rând de ionii de argint şi nu de atomii, respectiv particulele neutre de argint. Asupra acestui fapt nu există niciun dubiu. Argintul coloidal conţine aşadar, pe lângă particulele elementare de argint, în principal ioni de argint. Iar argintul metalic, aşadar şi nano-argintul, eliberează în permanenţă într-un mediu lichid ioni de argint, care îşi pot dezvolta efectul antimicrobian. Pe acelaşi principiu se bazează şi metoda recunoscută ştiinţific de tratare a rănilor cu folie de argint şi cu alte preparate cu argint.

În trecut se bănuia că particulele de argint încărcate pozitiv aderă la suprafaţa încărcată negativ a bacteriilor, pe care le ucide. Astăzi se admite că argintul dispune de mai multe mecanisme de acţiune. Ionii de argint reacţionează spre exemplu cu unele structuri care conţin sulf (grupări sulf-hidrogen = SH). În acest fel, are loc atât distrugerea structurilor din celula bacteriană, cât şi blocarea enzimelor necesare bacteriei, ceea ce duce la moartea germenilor patogeni.

Ionii de argint afectează în principal alimentarea cu energie a celulelor bacteriene şi fungice, întrerupând lanţul respirator al acestora. Acest lucru duce, fireşte, la sufocarea celulelor.

Însă şi elemente importante ale informaţiei genetice, acizii nucleici, suferă influenţe din partea argintului. Absorbţia de argint împiedică în mod evident multiplicarea substanţei genetice (ARN şi ADN) în agenţii patogeni.

În plus, se pare că argintul desprinde membrana celulară de pe peretele celulei bacteriene. El poate forma legături şi cu alte componente ale celulei bacteriene, afectând funcţionarea acesteia. În fine, s-a evidenţiat şi inhibarea absorbţiei de fosfaţi în membrana celulară, ceea ce dăunează puternic celulei bacteriene.

Mecanismele posibile de acţiune a argintului asupra bacteriilor sunt:

 

■ Interacţiunea cu substanţa genetică:

– Formarea unor compuşi complecşi argint – ARN şi/sau AND

– Distrugerea acizilor nucleici

– Inhibarea copierii informaţiei genetice

 

■ Interacţiunea cu aminoacizi, proteine şi enzime:

– Formarea unor compuşi cu gruparea sulf-hidrogen (cu gruparea SH)

– Distrugerea enzimelor importante pentru viaţa bacteriei

 

■ Afectarea alimentării cu energie:

– Reacţia cu citocromii (componente ale lanţului respirator)

– Influenţarea transportului electronilor

 

■ Interacţiunea cu membrana celulară:

– Modificarea permeabilităţii

– Inhibarea absorbţiei de fosfaţi

– Pierderea de lichid şi uscarea celulei

 

În cazul celulelor levurice există probabil încă un mecanism de acţiune: pentru formarea peretelui celular al acestora, este importantă enzima manozo-6 fosfat izomerază. Dacă aceasta lipseşte, celula îşi pierde conţinutul de substanţă importantă pentru viaţa sa. Argintul poate inhiba această enzimă în cazul levurilor.

Celulele din organismele pluricelulare (aşadar la oameni şi animale) sunt mult mai mari decât cele ale bacteriilor şi ciupercilor, reprezentând, din acest motiv, un „adversar” mult mai mare pentru argintul coloidal. În plus, celulele noastre conţin cantităţi mai mari de unităţi funcţionale identice. Pentru a provoca efecte de intoxicare comparabile cu situaţia de la organismele unicelulare, în cazul celor pluricelulare ar fi nevoie de concentraţii mult mai ridicate de argint coloidal. Nu există, aşadar, pericolul ca argintul coloidal să dăuneze celulelor sănătoase ale corpului.

Există şi următorul aspect suplimentar: în cazul bacteriilor, componentele importante ale lanţului respirator (enzimele pentru alimentarea cu energie) se află pe partea exterioară a celulei, fiind, de aceea, foarte uşor accesibile pentru argint. În celulele noastre, aceste enzime se află însă în interiorul celulei, în membrana mitocondrială, lucru care ar face necesară depăşirea mai întâi a acestei bariere.

 

www.salutifer.ro (după un material de Josef Pies şi Uwe Reinelt)

Categories: Noutati

Lasă un răspuns