Noţiunea „coloidal” a fost lansată la sfârşitul secolului al XIX-lea de chimistul britanic Thomas Graham (1805–1869), prin împrumutarea cuvântului grecesc „kolla” (lipici, adeziv) cu rolul de a descrie tendinţa evidentă de agregare a unor substanţe. Deşi materialele publicate în anul 1861 i-au adus lui Graham renumele de „tată al chimiei coloidale”, renumitul Michael Faraday (1791–1867) preparase şi descrisese cu cel puţin 5 ani mai devreme un alt coloid, şi anume aurul coloidal. Desigur că modalitatea de producere a acestuia era complet diferită de cea din zilele noastre.
Aşa cum am subliniat şi în alte articole, argintul coloidal trece actualmente printr-o etapă de renaştere şi redescoperire. Forţa sa vindecătoare era bine cunoscută strămoşilor noştri. Medicina modernă a făcut ca multe din cunoştinţele despre „medicina argintului” să intre pentru o vreme în uitare.
În urmă cu peste 5.000 de ani, în China antică apar metodele de tratament prin acupunctură. Acele din lemn sunt înlocuite treptat cu ace din fier, iar apoi cu ace din aur şi argint. Cele mai vechi ace din argint au fost descoperite într-un mormânt vechi de 4.000 ani, aparţinând unui membru al familiei imperiale. Specialiştii în acupunctură susţin că aurul are în această formă de tratament un efect de stimulare, în timp ce argintul are un efect calmant. Se estimează că există la ora actuală în lume câteva milioane de terapeuţi care utilizează ace din argint pentru acupunctură.
Lumea medicală cunoaşte de aproximativ 3.000 de ani că apa îşi menţine calităţile potabile dacă este păstrată în vase de argint. Însemnări despre proprietăţile medicale ale argintului există şi din secolele X-XI, din lucrările lui Gâbir ibn Hayân as-Sufî sau ale medicului şi filosofului Avicena. Renumitul alchimist, medic şi fizician elveţian Paracelsus (1493–1541) atribuie şi el calităţi vindecătoare argintului, iar în lucrările sale de alchimie „Argentum potabile” se numără printre esenţele metalice care se produc după reţetele sale.
Argintul ocupă un loc şi în medicina ayurvedică apărută în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, cu aplicaţii în tratamente de întinerire, în cazul afecţiunilor la ficat şi al inflamaţiilor.
În secolul al XVIII-lea nitratul de argint este menţionat ca remediu pentru epilepsie, boli venerice, acnee şi inflamaţii, iar foiţele de argint sunt folosite pentru prevenirea infecţiilor după operaţii.
Efectul antibiotic al argintului era folosit în mod practic de străbunii noştri. Înainte de apariţia frigiderelor era aproape imposibil ca alimentele să fie păstrate un timp mai lung pe parcursul verii. Femeile ştiau că o monedă de argint pusă în oala cu lapte ajută ca acesta să nu se acrească foarte repede.
Această metodă este uşor de înţeles, cunoscând că argintul emite în mod spontan ioni care, odată ajunşi în lapte, distrug bacteriile răspunzătoare pentru acrirea acestuia.
În zilele noastre, nu puţine sunt spitalele, hotelurile şi companiile aeriene care s-au decis să utilizeze filtre cu argint pentru tratarea apei. NASA a introdus de asemenea acest sistem pentru navetele spaţiale, iar Rusia a procedat la fel pentru staţiile MIR.
Principiul acestor filtre se bazează pe procedeul denumit Catadin (denumire formată din „catalitic” şi „oligodinamic”), procedeu elaborat în anul 1928. În cadrul acestei metode, pe o suprafaţă-suport se depune „argint expandat” care creează o suprafaţă de contact foarte mare între apă şi metal. Acest contact ajută la distrugerea germenilor patogeni în procesul de filtrare a apei.
www.salutifer.ro (după un material de Josef Pies)
