Magneziul este un mineral esențial funcționării corpului uman și joacă un rol deosebit de important în creșterea și diferențierea celulelor. Studii recente arată că, magneziul formează cu ATP-ul (principala moleculă ce dă energie organismului) un complex funcțional ATP-Mg. Complexul funcțional ATP-Mg reprezintă sursa primară de energie indispensabilă pentru multe funcții fiziologice, cum ar fi conducerea nervoasă, contracția musculară și reglarea tensiunii arteriale. În timpul efortului fizic, magneziul este transportat și utilizat de către structurile implicate direct în susținerea efortului fizic, precum mușchiul scheletic, mușchiul inimii, plămâni, dar și alte structuri; astfel, în timpul efortului fizic de anduranță, magneziul trece din circulația sangvină în eritrocite (celulele roșii ale sângelui, cele care transportă oxigenul către țesuturi) și fibrele musculare, pentru a susține efortul fizic. Pe de altă parte, în timpul efortului fizic moderat ca intensitate, deshidratarea determină creșterea nivelului seric de magneziu. Cercetări recente arată că performanța musculară este asociată direct cu nivelul magneziului din sânge, la persoanele de vârsta a treia, dar și la sportivii de sex masculin. În plus, o serie de studii au demonstrat că deficitul de magneziu poate conduce la disfuncția legăturii dintre nerv și mușchiul scheletic, sugerând asocierea dintre contractură și deficitul de magneziu. Cu toate acestea, lipsesc dovezile fiziologice practice care să asocieze deficitul de magneziu cu crampele musculare induse de efortul fizic. Este posibil ca o formă dispensabilă rapid, precum magneziul elementar, să ajusteze rapid nivelul de magneziu necesar susținerii efortului fizic repetitiv. O alternativă eficientă, bazată pe informații științifice anterior menționate, la soluționarea crampelor musculare post-efort, o reprezintă magneziul transdermic. Transdermia (trecerea prin piele a compușilor) reprezintă o metodă modernă și eficientă de tratament în afectarea musculo-osoasă. Rezumând, există o legătură directă între deficitul de magneziu din sânge și capacitatea organismului de a se adapta la efortul fizic repetitive, moderat sau de anduranță. Aceste studii sugerează utilizarea suplimentelor cu magneziu de către persoanele active. Studiile clinice rămân să stabilească care dintre cele două metode anterior prezentate este mai eficientă. Analizând bazele de date, studiile recente încearcă să răspundă la întrebări precum; nano versus macromolecule sau transdermia versus administrarea orală/venoasă/intramusculară. Rămâne de văzut ce formă moleculară câștigă teren și care este metoda cea mai eficientă în administrarea acesteia.
Dr. Marius Radu
