Se sfârşeşte „era antibioticelor”! De ce am ajuns aici şi care sunt consecinţele? (III)

Cum ne-a ajutat fenomenul MRSA să conştientizăm situaţia în care ne aflăm?

Pentru mulţi oameni, contactul cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) a reprezentat prima interacţiune cu o bacterie rezistentă la antibiotice. Pentru mai multe decenii, MRSA a fost dificil de tratat având în vedere că a existat un singur antibiotic capabil să îl trateze.

MRSA cauzează o infecţie foarte serioasă, care poate provoca deces, dar majoritatea oamenilor nici nu au auzit de el. Înainte, dacă întrebai medicul ar fi spus: „O, da. Este o problemă foarte serioasă. Ne luptăm cu ea în cazul pacienţilor de la terapie intensivă”.

Însă, acum aproximativ 10 ani am început să întâlnim MRSA şi în exteriorul unităţilor medicale. Mai întâi l-am văzut la sportivi care au şi murit din cauza lui. Apoi am văzut epidemii în şcoli şi am aflat că oamenii contractau forme diferite de MRSA faţă de ceea ce observasem în spitale.

Diferită în ce sens?

În spitale, observi infecţiile MRSA, în cazul pacienţilor care au un cateter în venă (cateterul crează o oportunitate pentru ca MRSA să pătrundă în fluxul sanguin).

În comunitate, în schimb, MRSA cauza o infecţie diferită. Mai exact el cauza o serie de infecţii ale pielii foarte serioase şi dureroase şi care erau foarte diferite de cele observate în spitale.

Ceea ce este interesant este faptul că acum ştim despre ce a fost vorba. Mai exact, MRSA nu a evadat din spitale ajungând în comunitate, ci, de fapt, MRSA din comunitate este un organism diferit care a evoluat pentru a fi rezistent la meticilină, adică la antibioticul pe care îl foloseam pentru a trata infecţia.

În ultimul deceniu au existat alte astfel de schimbări, precum cele legate de bacteriile Gram negative. Puteţi să ne descrieţi un pic ce s-a întâmplat cu bacteriile Gram negative şi de ce au fost periculoase?

Când spunem „bacteriile Gram negative” vorbim, de fapt, un grup mare de bacterii care în general se descurcă foarte bine la dezvoltarea rezistenţei la antibiotice.

Multe dintre bacteriile Gram negative sunt rezistente la un număr mare de antibiotice importante pe care noi le folosim în tratarea lor. Vorbim aici despre agenţi precum: Acinetobacter, Pseudomonas, E. coli. Aceste bacterii sunt foarte inteligente când vine vorba de dezvoltarea metodelor prin care să dezvolte rezistenţă. Iar în ultimii ani, ele au devenit din ce în ce mai rezistente la tot mai multe tratamente.

Există bacterii Gram negative care au dezvoltat rezistenţă la toate tratamentele. În prezent, pentru infecţiile provocate de aceste bacterii nu avem niciun tratament.

(va urma)

Sursa: www.descopera.ro

 

Categories: Noutati

Lasă un răspuns